Dezvoltarea economică echilibrată a județului este una din prioritățile Alianței Dreapta Unită în viitorul Consiliu Județean Cluj
Județul Cluj are unul dintre cele mai mari PIB per capita din România. Acesta este rezultatul investițiilor private făcute aici, de multe ori nu cu vreun sprijin din partea autorităților, ci în pofida blocajelor și întârzierilor autorităților în a crea un mediu atractiv pentru investitori. În același timp, există discrepanțe majore de dezvoltare între Cluj-Napoca spre exemplu și celelalte localități din județ, nu doar cele de mici dimensiuni, ci și alte municipii, precum Turda. Alianța Dreapta Unită (ADU) își propune ca în viitorul Consiliu Județean Cluj să lupte politic pentru prioritizarea creșterii potențialului Clujului de a atrage noi investiții și de a susține dezvoltarea celor existente, de o manieră cât mai echilibrată în întreg județul.
Una din soluțiile avute în vedere în acest sens de echipa ADU într-un plan propus de Ionuț Florea, economist cu peste 20 de ani de experiență și candidat pe lista ADU pentru viitorul Consiliu Județean este dezvoltarea de noi parcuri industriale. În ultimii 4 ani, Clujul a reușit contra-performanța de a închide 2 proiecte, Tetarom 4 și Tetarom 5, în timp ce Bihorul spre exemplu a demarat pașii necesari pentru mai multe parcuri industriale, ceea ce arată că în continuare aceste soluții sunt unele de succes. Mai mult, Clujul are chiar și o companie publică ce are ca obiectiv exact administrarea și deschiderea de noi parcuri industriale. Câtă vreme aceasta s-a lovit de dezinteresul consiliului județean și al autorităților locale, rezultatele sigur că au lipsit. Este important însă ca pentru a sprijini revirimentul economic al unor comunități ca cele din Dej-Gherla, Turda-Câmpia Turzii sau Huedin în anii care vin să fie realizate la acest nivel noi parcuri industriale. Clujul economic se va sprijini astfel pe mai mulți poli de dezvoltare de la nivel județean.
O altă acțiune relativ simplă, dar care se poate dovedi extrem de eficientă nu doar în susținerea atragerii de noi investiții, ci chiar și în sprijinirea investitorilor clujeni pentru a identifica noi oportunități de afaceri, ar fi înființarea unui Birou unic de promovare, informare și suport pentru dezvoltarea mediului de afaceri. În prezent nu există nici o structură în cadrul Consiliului Județean Cluj care să aibă ca rol promovarea intereselor economice ale județului și sprijinirea mediului investițional. Înființarea unui astfel de birou ar putea urmări ca prim pas inclusiv crearea unui brand economic al județului Cluj, al promovării unui specific de afaceri propriu al Clujului și care să între cu succes în competiția națională și internațională pentru atragerea de noi investitori. Înființarea unui astfel de Birou unic ar permite de asemenea asumarea de către CJ Cluj inclusiv a unei atitudini proactive. Trebuie să ieșim din zona de a aștepta ca investitorii să vină să se intereseze ei despre Cluj și putem să îi identificăm noi pe cei cu planuri care ar putea fi aplicabile aici și să mergem către ei pentru îi convinge să vină în județul nostru.
Realizarea unui centru expozițional la Cluj Napoca ar ține de asemenea de ceva firesc, ce trebuia să se producă deja cu mulți ani în urmă. Am creea astfel o infrastructură utilă pentru găzduirea de evenimente de afaceri, de târguri și expoziții de unde să rezulte noi oportunități de afaceri și deci de creștere economică.
Toate aceste măsuri reprezintă doar câteva exemple despre modul în care Alianța Dreapta Unită propune ca,prin acțiuni bine gândite și simplu de implementat, investițiile private în Cluj să prindă un nou avânt în beneficiul final al tuturor clujenilor. Ele sunt cu atât mai necesare cu cât populația Clujului continuă să crească și este important ca resursa umană care este și care va veni în județ să aibă suficiente posibilități de creștere profesională aici.