Zilele Feleacului 2026: Vlăduța Lupău și Ducu Bertzi, capetele de afiș ale uneia dintre cele mai așteptate sărbători ale verii
Comuna Feleacu se pregătește să găzduiască, sâmbătă, 11 iulie 2026, o nouă ediție a Zilelor Feleacului, eveniment care promite o zi întreagă de spectacole, tradiții, competiții sportive și activități dedicate întregii familii. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Feleacu, pe platoul din zona Prundărie, și va reuni artiști îndrăgiți, ansambluri folclorice și invitați din țară și din Republica Moldova.
Programul începe încă de la ora 10:00, când vizitatorii sunt invitați la Târgul de produse locale, dar și la Campionatul de fotbal, competiție la care participă echipe din Feleacu, Vâlcele, Gheorghieni și Rediu.
Tot de la ora 10:00, cei mici vor avea parte de numeroase activități recreative, printre care tobogane gonflabile, baloane modelabile, ateliere de desen și pictură, pictură pe față, ateliere de creație, baloane de săpun și alte surprize pregătite special pentru copii.
Premiere și spectacol folcloric
De la ora 17:00, organizatorii vor premia câștigătorii Campionatului de fotbal și vor felicita cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie, într-un moment dedicat comunității și valorilor familiale.
Programul artistic începe la 17:20, cu recitalurile susținute de Daria și Darius Aștilean, Bogdan Mihai, Șamșudean Nicula, Sofia Maria, urmate de evoluția Ansamblului de Dansuri Populare „Struguraș” din Chișinău, programată pentru ora 17:50.
De la 18:00, pe scenă va urca Grupul Vocal Anatholis, iar începând cu 18:40, publicul va putea urmări spectacolul folcloric „Tradiții Clujene”, susținut de Fetele Clujului – Larisa Gurzău, Ramona Crecean, Andreea Ciupe și Iulia Bucur – alături de Horitiorii Clujului, reprezentați de Alexandru Potra, Grigore Sâmboan, Ionuț Suciu și Raul Oltean.

Vlăduța Lupău și Ducu Bertzi, invitații speciali ai serii
Punctul culminant al evenimentului va avea loc la ora 20:00, când pe scenă va urca una dintre cele mai apreciate artiste ale muzicii populare românești, Vlăduța Lupău, invitatul special al ediției din acest an.
Atmosfera de sărbătoare va continua de la ora 21:00 cu un foc de tabără și o seară de folk susținută de îndrăgitul artist Ducu Bertzi, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii folk din România.
Seara se va încheia spectaculos, la ora 22:30, cu un impresionant foc de artificii, care va marca finalul unei zile dedicate tradiției, comunității și bucuriei de a fi împreună.
Evenimentul va fi prezentat de Simona Cioplea și Florin Pop.
Organizatorii îi invită pe locuitorii comunei, dar și pe toți cei care iubesc tradițiile românești și muzica de calitate, să participe la Zilele Feleacului 2026, o sărbătoare care îmbină folclorul autentic, activitățile pentru toate vârstele și spiritul comunității într-un cadru deosebit.