feleacu.ro

Ştiri şi informaţii din Feleacu

Start în licitația proiectării și execuției retelei de gaz în Vâlcele!

Primarul din Feleacu, Gabriel Costea, anunță: Start în licitația proiectării și execuției retelei de gaz în Vâlcele!

„Chiar dacă a durat mai mult decât am preconizat, astăzi, după 7 luni de la depunerea studiului de fezabilitate către concesionarul distribuției de gaz din comuna Feleacu -Del Gaz Grid-, a fost semnat contractul pentru extinderea zonei concesionate și în satul Valcele.

Operator pe rețea o sa fie Del Gaz Grid, iar contractul cu executantul proiectării și execuției lucrarii cade în sarcina Primăriei Feleacu, la fel și asumarea a peste 95% din finanțarea rețelei de gaz în lungime de 15.500 metri.

Au fost finalizate și actele pentru Stația de Reglare Măsura Presiune care o să alimenteze rețeaua de distributie gaz din Valcele, soluția fiind o stație de reglare noua, amplasată in vecinătatea celei care alimentează satele Aiton și Rediu.

Joia trecută, la ultima ședință de consiliu local, am rectificat bugetul pentru costurile execuției acestei stații (costuri care sunt tot în sarcina Primăriei Feleacu), astfel până la finalul lunii o sa fie virați banii către TransGaz care va avea sarcina proiectării și executiei stației de reglare și măsurare a presiunii.

Majoritatea avizelor fiind valabile încă din etapa studiilor de fezabilitate, suntem siguri că etapa de proiectare se va încadra în 3 luni, așa cum este preconizat în graficul de lucrări, iar la finalul proiectării o sa înceapă execuția rețelei de distributie gaz, lucrare care se va desfășura în 2020 și parte din 2021” a anunțat primarul din Feleacu, pe o rețea de socializare.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *