feleacu.ro

Ştiri şi informaţii din Feleacu

Candidații PNL Cluj la Parlament susțin menținerea cotei unice de impozitare pentru următoriii 10 ani. Este cheia investițiilor private în România

Candidații PNL Cluj la Senat și Camera Deputaților susțin măsurile economice din Programul de Guvernare PNL aferent perioadei 2025-2028 care vine cu o viziune realistă, de revenire a creşterii economice peste 3%, pornind de la 2% în prezent.

Scenariul de dezvoltare al României avut în vedere este unul conservator, în care economia românească va intra pe un trend de creştere susţinută, dar în care s-au menţinut ipotezele manifestării incertitudinilor privind continuarea războiului din Ucraina şi a conflictului din Orientul Mijlociu.

”Perspectivele economice sunt supuse provocărilor tranziţiei energetice cât şi a celor provenite din procesul de consolidare fiscală, în contextul implementării noului cadru de guvernanţă fiscală al UE.

PNL vine în acest sens cu o viziune realistă, de revenire a creşterii economice peste 3%, pornind de la 2% în prezent, în condiţiile menţinerii contextului extern dificil şi a necesităţii corectării dezechilibrelor de cont curent şi bugetar, a reducerii relative a datoriei publice, concomitent cu majorările salariale şi ale pensiilor ca elemente obligatorii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, fapt care este posibil prin limitarea consumului guvernamental şi a eficientizării cheltuielilor publice”, au precizat candidații liberali la Parlament.

Aceștia au explicat că previziunile nu iau în calcul efectele pozitive ale aderării României la spaţiul Schengen, impactul fiind semnificativ la nivelul serviciilor, în special al transporturilor, dar şi asupra investiţiilor străine.

” O primă evaluare conduce la ideea posibilităţii majorării creşterii economice cu circa 1 punct procentual, peste nivelul de 4%”, arată liberalii clujeni.

Scenariul PNL pentru perioada 2025 – 2028 se bazează pe aportul important al cererii şi al investiţiilor în condiţiile unei temperări a contribuţiei negative a exportului net.

Totodată, se aşteaptă o intensificare a activităţii în unele domenii din sectorul serviciilor, precum şi îmbunătăţirea colectării impozitelor nete pe produse şi reducerea fraudei TVA. Estimările privind evoluţia economiei naţionale prevăd dinamici medii anuale de creștere a produsului intern brut de 3,0%.

”Abordarea mai prudentă a avut în vedere o revenire mai lentă a economiilor europene, în special a Germaniei, dar şi de continuare a reformelor structurale şi de consolidare bugetară.

De asemenea, previziunile au luat în considerare o redresare graduală a sectorului industrial, în condiţiile persistenţei unui mediu economic extern încă nefavorabil pentru acest domeniu în prima parte a intervalului de prognoză şi dezvoltarea unui program de reînnoire industrială cu efecte favorabile în timp.

Construcţiile, sprijinite de finanţările externe şi interne ale proiectelor investiţionale din cadrul bugetar pe termen mediu, vor continua să reprezinte activitatea cea mai dinamică din economie, cu o evoluţie medie anuală superioară celei a produsului intern brut.

Concomitent, sectorul serviciilor se va situa pe un trend ascendent, ca și sectorul industrial, stimulat de competitivitatea în creștere a produselor autohtone pe piața externă”, consideră candidații PNL Cluj la Senat și Camera Deputaților.

CMF 11240002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *